Adam si Eva

Am recititzilele astea cu ochii femeii mature,un roman genial al lui Liviu Rebreanu ''Adam si Eva''.Recunosc,la recomandarea unui bun prieten,care a vazut genialitatea autorului atunci cand eu nu vedeam decat analiza literara.Altfel citesti asa un roman la 17 ani si cu totul altfel la 39 de ani dupa o experienta de viata egala cu zero,in conditiile unei casatorii de 20 de ani,ratate,care nu a insemnat pentru tine aproape nimic.Dragostea eterna,pura,divina,vesnica asa cum o descrie Rebreanu,eu inca mai sper ca ar putea fi si in prezent vie si adevarata si asa cum arata autorul sa fie transcedentala,nelocalizata in timp si spatiu ci doar in eternul spirit.Un singur amendament vad la cele sapte povesti de viata ce trec prin timp.Prin insasi tragicul lor sunt povesti fericite,cei doi se intalnesc si instantaneu amandoi simt acelasi lucru,aceleasi trairi,aceleasi sentimente puternice dar mai ales reciproce.Dar ce te faci cand Ileana se intalneste cu Toma si el nu simte acelasi lucru,ochii lui nu rezoneaza la sentimentele ei?O sa ziceti ca nu sunt acele suflete pereche de care vorbeste autorul.Eu nu sunt de acord.Cu ce e mai prejos dragostea lui sau a ei ,chiar daca nu e impartasita?Oare iubesc mai putin,oare nu au sentimentele lor aceeasi putere a iubirii daca nu au un raspuns sau un corespondent care sa simta acelasi dor?Nu sufera ei oare la fel de lipsa celuilalt,nu simt ei aceeasi dragoste care trece si timp si vesnicie?Chiar nu astept un raspuns,recititi si voi,va fi o experienta.Atat!